Presa bulgară, cu ochii pe Universitatea Craiova! Jurnaliștii vecini notează „dezamăgirea uriașă” produsă de formaţia lui Ivaylo Petev: „Rămăsese principala favorită”

Presa bulgară, cu ochii pe Universitatea Craiova! Jurnaliștii vecini notează „dezamăgirea uriașă” produsă de formaţia lui Ivaylo Petev: „Rămăsese principala favorită”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa din Bulgaria a fost surprinsă de antiperformanța Universității Craiova, echipa antrenată de Ivaylo Petev, după eliminarea din Cupa României.

Seria de meciuri fără eşec s-a încheiat pentru Universitatea Craiova tocmai în cel mai important joc din punct de vedere al obiectivului. Cupa României era la îndemână pentru olteni, contra unor echipe din play-out şi din Liga 2, iar succesul în această competiţie ar fi garantat prezenţa în Europa League, precum şi ocazia de a mai adăuga încă un trofeu în palmares, Supercupa României.

Ca şi în restul meciurilor de anul acesta, Universitatea n-a impresionat, dimpotrivă, dar de data aceasta n-a mai reuşit să obţină un rezultat pozitiv. Mai mult, starul oltenilor, Alexandru Mitriţă a ieşit accidentat de pe teren şi va absenta în derby-ul cu FCSB, de duminică. Cu o echipă epuizată de repriza jucată cu Rapid în inferioritate numerică şi de cele 120 de minute cu Oţelul, Universitatea Craiova are puţin timp la dispoziţie pentru recuperare şi pentru a pregăti duelul primelor două clasate din Liga 1, cu FCSB.

Presa bulgară notează eşecul echipei lui Ivaylo Petev: „Dezamăgirea pentru Universitatea Craiova este uriașă”

Cotidianul bulgar Sportal.bg notează faptul că eşecul este unul de proporţii pentru Universitatea Craiova, prin prisma faptului că era principala favorită la câştigarea trofeului, dar şi pentru că echipa lui Petev a jucat 120 de minute epuizante cu numai câteva zile înaintea derby-ului din Capitală cu FCSB.

„Milen Zhelev şi colegii săi au eliminat Universitatea Craiova lui Ivaylo Petev, după o victorie cu 1-0, după prelungiri. Universitatea Craiova a fost în rolul de favorită nu doar datorită statutului de gazdă, ci și datorită formei sale bune, exprimată în trei victorii consecutive în campionat.

Echipa lui Petev a început cu moderaţie și a creat o ocazie de gol abia în minutul 36. Oţelul luat inițiativa şi oamenii lui Dorinel Munteanu au anihilat punctele forte ale Universității Craiova, dar au avut nevoie şi de puțin noroc la sfârșitul timpului normal, când Markovic a fost la câțiva centimetri de a oferi victoria gazdelor.

În prelungiri, Lameira a reușit să marcheze şi îi trimite gălățenii în semifinale. Dezamăgirea pentru Universitatea Craiova este uriașă, pentru că toți giganții fuseseră eliminați din competiţie, iar echipa lui Petev rămăsese principala favorită la câștigarea trofeului. În plus, «alb-albaștrii» au jucat 120 de minute înainte de derby-ul cu FCSB din campionat”, scrie Sportal.bg.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
Lumea filmului este în zi de doliu. Marea actriță ne-a părăsit: Odihnește-te, mamă!
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×